Ca la carte…

6 ianuarie 2008
“Daca imi permiteti, de ce vi se spune Cavalerul Albastru?”
“Se spune ca sunt melancolic.”
“Din ce motiv?”
“Doar temperamentul meu, presupun. Dintotdeauna am fost
putin melancolic, chiar si in copilarie. Imi petreceam mult timp cu nasul in perna, ca sa zic asa. Totul s-a inrautatit dupa ce am crescut. Am si publicat o carte. Se numea Despre imposibilitatea paradisului.”
“Despre ce era vorba?”
“Sustineam ca ideea unui paradis anterior, care a fost pierdut dar ar putea fi recuperat fie in lumea aceasta, fie in cealalta, era contrazisa de experienta mea.”
“Experienta personala.”
“Da.”

Esquire , o revista din care deprind “stiinta de a fi barbat”, imi face cunoscut prin intermediul unui articol aparut in numarul din decembrie, un experiment de reeducare . Detinuti politici (elevi si studenti) au fost reeducati prin tortura la inchisoarea din Pitesti in perioada 1949-1952.
Si ce-i cu asta? Am auzit de inchisorile comuniste, stiu ca se mai primea bataie, ca unul sau altul te turna, ca ai turnat si tu pentru ca asa au stat lucrurile in comunism. Stiu toate astea si sincer nu ma mira.

Si atunci de ce nu-mi da pace articolul, de ce ma face sa dau search pe Google si sa gasesc un site (de fapt mai multe) cu informatii despre ceea ce a insemnat “Fenomenul Pitesti”? Citesc rand pe rand descrierea inchisorii, reeducarii, torturii, citesc cele trei articole pe care le gasesc pe site, citesc fragmente din patru carti care surprind fenomenul – cu alte cuvinte il aprofundez ca la carte.

Pe final ma opresc la victime (la cele decedate) – “Pintilie Ioan…a fost batut in cap pana cand a inebunit. In aceasta stare a inceput sa ii injure pe reeducati in romana si franceza, alternand injuraturile cu hohote de ras. Fiind convinsi ca detinutul simuleaza nebunia, reeducatii au continuat sa-l bata pana cand n-a mai miscat.”

Nu ma intereseaza vinovatii, motivatia lor, regimul comunist, dar brusc ma intereseaza componenta manualelor de istorie din liceu – presupun ca paginile dedicate comunismului nu semnaleaza existenta unui experiment cum a fost cel de la Pitesti. Noroc cu revistele, ca altfel muream prost. Mi-e greu sa cred ca tot ce am citit e o exagerare, ce s-a petrecut acolo e o nebunie si totusi s-a petrecut in realitate!


“Graalul este ceea ce va pune capat acestui razboi printr-o victorie de partea binelui”, spuse Cavalerul Albastru. “Prin urmare, se intelege ca trebuie sa fie un fel de arma, o superarma daca vreti, cu care ne putem pedepsi si neutraliza dusmanii.”
“Dar ce fel de arma ar fi asta?”, intreba Sir Roger.
“O bomba, cred”…
“ Cobalt ”, spuse Cavalerul Albastru. “Am citit despre asta si cred ca solutia este cobaltul…. Eu, unul, am o slabiciune pentru cobalt. Stiti, e albastru.”


Regele” lui Donald Barthelme nu are nicio legatura cu “Experimentul Pitesti”; am ales carti” title=”cartea”>cartea pentru ca mi-a placut, iar pasajele respective sunt preferatele mele.

In privinta reeducarii m-am lamurit, sper ca o sa cautati pe Google “fenomenul Pitesti”; informatiile folosite in acest text le-am preluat de la prima adresa gasita la cautare, din pacate daca pun link, nu functioneaza. Ma indoiesc ca o sa starneasca comentarii, dar sper ca o sa starneasca interes. Ca de nostalgici dupa vechiul regim, m-am saturat!
 

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X