Peter Pan

9 februarie 2008
Sunt cam la 20 de ani distanta de o criza a varstei mature deocamdata circul prin lume necopt, naiv, grijile ma ocolesc (si marmota invelea ciocolata in staniol), prietenii nu m-au uitat si de la ei la Peter Pan nu-i decat un pas

pentru ca, tocmai am descoperit ca toti prietenii mei au crescut mari se-nsoara, se marita, fac copii, au slujbe de oameni mari, responsabilitati, planuri, credite pe la diverse banci. Si desi isi cumpara apartamente, isi cauta toale la targuri de mirese , isi mananca nervii si viata la serviciu, totusi au timp si de mine.

Asta nu-i rau, dar nu-i nici bine. Si-au dat ei seama ca nu intineresc (Cine? Eu? Chiar acum ma uit in oglinda sunt un boboc!) si cred ca s-au vorbit intre ei. Altfel nu-mi explic invazia asta de nunti; de cativa ani ma tot ameninta (prietenii mei sunt genul de oameni care chiar au relatii stabile) si totusi am sperat ca mai amana intratul in randul lumii.

Deloc surprinzator, cand toata lumea se iubeste cu foc si cu acte, la mine nu se uita nici dracu. Si atunci ce se intampla? Trebuie sa iesi cat mai mult si cat mai des, nu conteaza ca nu-ti place, trebuie sa iesi, asa o sa gasesti iubirea. Ei sigur, ca eu m-am tampit, parca nu stiu ca dupa ce gasesti iubirea, trebuie la un moment dat sa o si oficializezi?! Atunci sa te tii Eu asa am facut si acum asteptam primul copil!

Drept sa spun am o relatie de lunga durata, pe romaneste i se spune job. Stiti cum e, cand te vezi zilnic, simti gust de acru. Doamne ce imatur, ii e frica de angajamente ! -  aud voci din public. Nu mi-e frica, doar ca nu inghit pastila conform retetei: te nasti, cresti, te casatoresti, faci copii, te ingroapa. Sa ma deranjez pentru atata lucru?

ma simt rau, foarte rau, in mod normal, nu am framantari existentiale; totul se intampla din vina prietenilor, cu pornirile lor familiste (stiti ca vine Valentin cu tot cu inimioare peste noi?!). Iar serviciul imi iubesc meseria, de asta nici nu o schimb, schimb doar locul in care o practic. Poti sa schimbi jumatatea tot la doi ani din momentul in care ii pui inelul pe deget?! E voie? Nici daca tii neaparat?


Wendi tinea intotdeauna sa arate ca stie sa se poarte in lume, de aceea socoti de cuviinta sa-si intrebe oaspetele cati ani are.


- Nu stiu raspunse Peter stanjenit dar sunt mult mai tanar decat ti-ai putea inchipui. Stii, Wendy, eu am fugit de acasa chiar in ziua in care m-am nascut. Mi-am luat lumea in cap fiindca l-am auzit pe tata stand de vorba cu mama si punand la cale amandoi cum si ce anume o sa fiu cand o sa ma fac mare. Dar eu nu vreau sa cresc mare! izbucni el furios. Vreau sa raman toata viata un copil, sa ma joc si sa fac ce-mi place.


Peter Pan e o carte scrisa de J.M. Barrie. O carte despre un copil care nu vrea sa creasca mare eu ma bucur ca am crescut mare, doar ca nu-mi place ca prea am crescut mare peste noapte vreau si eu sa ma joc si mai ales vreau sa fac ce-mi place. Si vreau ca asta sa fie suficient, sa nu trebuiasca sa ma schimb si sa ma reinventez la tot pasul.

Dar voi? Reusiti sa mai copilariti?
 

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X