Archive for Diverse

O problema administrativa

duminică, martie 23rd, 2008
De la o varsta incolo, nu e prea simplu sa ai relatii, cred a spus el parca ghicindu-mi gandurile. Nu prea mai ai ocazia, nici placerea sa iesi. Apoi, sunt de facut o multime de lucruri, formalitati, demersuricumparaturi, lenjerie. In plus, iti trebuie mai mult timp ca sa-ti ingrijesti sanatatea, ca sa-ti mentii corpul, cat de cat in stare de functionare. De la o varsta, viata devine administrativa  – mai ales.

Michel Houellebecq se dezvaluie in Posibilitatea unei insule si fara sa vrea, deschide si inchide comentariul meu.

Si viata mea e administrativa (am o varsta, e de inteles). Sunt un administrator de cariera; silitor, dedicat, fac totul ca la carte (bine, e adevarat, ca-mi lipsesc niste pagini). E important sa mentionez ca, in cazul meu,  varsta de la care nu mi-a fost usor sa am o relatie, s-a dovedit a fi una frageda. Si totusi, in tinetete ma descurcam mai bine (cel putin nu ma incurcam)

Acum, nu-mi e la indemana sa am o relatie, nu prea mai am ocazia nu stiu de ce, dar look-ul meu cu pungi vinete sub ochi (nu-i in tendinte violetul?!), riduri de expresie (poate nu-s expresive?!) si cocoasa de atata stat in fata calculatorului, nu atrage priviri admirative, nu isca pasiuni, nu tulbura minti.

Nu-i usor sa te culci seara de seara singur stiind ca esti mai ruginit decat ieri, ca dupa o saptamana de chiul sportiv, corpul tau (care cu ceva timp in urma te trata cu un dram de consideratie), te lasa la greu ii dau jaratec, dar nu mai raspunde la comenzi si cand totusi se deranjeaza sa ma asculte, o face in sila (corpul meu e fitos!).

Banuiesc ca asta se intampla cu orice corp (contondent) implicat intr-o relatie la distanta. De fapt e o relatie simulata, e genul de relatie in care suntem amici, n-am mancat usturoi, nu ne miroase gura, lumea, care in trecut ne vedea impreuna si spunea ca suntem frumosi, era nebuna, bine ca suntem noi doi destepti. Nu-mi plac distantele, n-am o fire plimbareata; sunt comoditatea intruchipata si ma descurcam greu cu distantele deja existente intre noi, dar distanta asta fizica imi pune capac.

Din cauza ei (a distantei), mintea imi joaca feste incep sa ma comport altfel decat e normal (?) la varsta mea. Fac scene – glumele mele obisnuite, tavalite prin ironie, asa imi manifest deranjul. Culmea e ca tocmai in momentul asta, vietile noastre profesionale prind contur. Pacat ca prind contur in tari diferite si atunci cum sa ai o relatie? Nu-i mai bine sa dai o sansa cuiva care e fizic mai aproape de tine, chiar daca sufleteste si cu mintea esti in alta parte?

Stiu ca in zadar vreau totul acum, dar m-am saturat sa am rabdare. Mi s-au intamplat numai lucruri bune cand am avut-o, dar, la naiba, mi s-au lungit urechile de atata rabdare! N-am nici cea mai mica intentie sa renunt la cariera mea pentru o relatie si nici nu cer ca altcineva sa renunte la propriul drum pentru a fi cu mine, dar recunosc iubirea (singura care conteaza!) cand o intalnesc.
Si pentru ca o recunosc si ma cunosc, ma enervez ca din nou o sa am rabdare. E o decizie administrativa!  

 



Pesemne ca in relatiile mele cu oamenii (era sa scriu: in relatiile mele oficiale cu oamenii; si cam asa era, intr-adevar), fusesem inclinat sa-mi exagerez disperarea. Insa ceva din mine stia, stiuse intotdeauna, ca voi intalni pana la urma iubirea vorbesc de iubirea impartasita, singura care conteaza.
 

Peter Pan

sâmbătă, februarie 9th, 2008
Sunt cam la 20 de ani distanta de o criza a varstei mature deocamdata circul prin lume necopt, naiv, grijile ma ocolesc (si marmota invelea ciocolata in staniol), prietenii nu m-au uitat si de la ei la Peter Pan nu-i decat un pas

pentru ca, tocmai am descoperit ca toti prietenii mei au crescut mari se-nsoara, se marita, fac copii, au slujbe de oameni mari, responsabilitati, planuri, credite pe la diverse banci. Si desi isi cumpara apartamente, isi cauta toale la targuri de mirese , isi mananca nervii si viata la serviciu, totusi au timp si de mine.

Asta nu-i rau, dar nu-i nici bine. Si-au dat ei seama ca nu intineresc (Cine? Eu? Chiar acum ma uit in oglinda sunt un boboc!) si cred ca s-au vorbit intre ei. Altfel nu-mi explic invazia asta de nunti; de cativa ani ma tot ameninta (prietenii mei sunt genul de oameni care chiar au relatii stabile) si totusi am sperat ca mai amana intratul in randul lumii.

Deloc surprinzator, cand toata lumea se iubeste cu foc si cu acte, la mine nu se uita nici dracu. Si atunci ce se intampla? Trebuie sa iesi cat mai mult si cat mai des, nu conteaza ca nu-ti place, trebuie sa iesi, asa o sa gasesti iubirea. Ei sigur, ca eu m-am tampit, parca nu stiu ca dupa ce gasesti iubirea, trebuie la un moment dat sa o si oficializezi?! Atunci sa te tii Eu asa am facut si acum asteptam primul copil!

Drept sa spun am o relatie de lunga durata, pe romaneste i se spune job. Stiti cum e, cand te vezi zilnic, simti gust de acru. Doamne ce imatur, ii e frica de angajamente ! -  aud voci din public. Nu mi-e frica, doar ca nu inghit pastila conform retetei: te nasti, cresti, te casatoresti, faci copii, te ingroapa. Sa ma deranjez pentru atata lucru?

ma simt rau, foarte rau, in mod normal, nu am framantari existentiale; totul se intampla din vina prietenilor, cu pornirile lor familiste (stiti ca vine Valentin cu tot cu inimioare peste noi?!). Iar serviciul imi iubesc meseria, de asta nici nu o schimb, schimb doar locul in care o practic. Poti sa schimbi jumatatea tot la doi ani din momentul in care ii pui inelul pe deget?! E voie? Nici daca tii neaparat?


Wendi tinea intotdeauna sa arate ca stie sa se poarte in lume, de aceea socoti de cuviinta sa-si intrebe oaspetele cati ani are.


- Nu stiu raspunse Peter stanjenit dar sunt mult mai tanar decat ti-ai putea inchipui. Stii, Wendy, eu am fugit de acasa chiar in ziua in care m-am nascut. Mi-am luat lumea in cap fiindca l-am auzit pe tata stand de vorba cu mama si punand la cale amandoi cum si ce anume o sa fiu cand o sa ma fac mare. Dar eu nu vreau sa cresc mare! izbucni el furios. Vreau sa raman toata viata un copil, sa ma joc si sa fac ce-mi place.


Peter Pan e o carte scrisa de J.M. Barrie. O carte despre un copil care nu vrea sa creasca mare eu ma bucur ca am crescut mare, doar ca nu-mi place ca prea am crescut mare peste noapte vreau si eu sa ma joc si mai ales vreau sa fac ce-mi place. Si vreau ca asta sa fie suficient, sa nu trebuiasca sa ma schimb si sa ma reinventez la tot pasul.

Dar voi? Reusiti sa mai copilariti?
 

Ca la carte…

duminică, ianuarie 6th, 2008
Daca imi permiteti, de ce vi se spune Cavalerul Albastru?
Se spune ca sunt melancolic.
Din ce motiv?
Doar temperamentul meu, presupun. Dintotdeauna am fost
putin melancolic, chiar si in copilarie. Imi petreceam mult timp cu nasul in perna, ca sa zic asa. Totul s-a inrautatit dupa ce am crescut. Am si publicat o carte. Se numea Despre imposibilitatea paradisului.
Despre ce era vorba?
Sustineam ca ideea unui paradis anterior, care a fost pierdut dar ar putea fi recuperat fie in lumea aceasta, fie in cealalta, era contrazisa de experienta mea.
Experienta personala.
Da.

Esquire , o revista din care deprind stiinta de a fi barbat, imi face cunoscut prin intermediul unui articol aparut in numarul din decembrie, un experiment de reeducare . Detinuti politici (elevi si studenti) au fost reeducati prin tortura la inchisoarea din Pitesti in perioada 1949-1952.
Si ce-i cu asta? Am auzit de inchisorile comuniste, stiu ca se mai primea bataie, ca unul sau altul te turna, ca ai turnat si tu pentru ca asa au stat lucrurile in comunism. Stiu toate astea si sincer nu ma mira.

Si atunci de ce nu-mi da pace articolul, de ce ma face sa dau search pe Google si sa gasesc un site (de fapt mai multe) cu informatii despre ceea ce a insemnat Fenomenul Pitesti? Citesc rand pe rand descrierea inchisorii, reeducarii, torturii, citesc cele trei articole pe care le gasesc pe site, citesc fragmente din patru carti care surprind fenomenul cu alte cuvinte il aprofundez ca la carte.

Pe final ma opresc la victime (la cele decedate) Pintilie Ioana fost batut in cap pana cand a inebunit. In aceasta stare a inceput sa ii injure pe reeducati in romana si franceza, alternand injuraturile cu hohote de ras. Fiind convinsi ca detinutul simuleaza nebunia, reeducatii au continuat sa-l bata pana cand n-a mai miscat.

Nu ma intereseaza vinovatii, motivatia lor, regimul comunist, dar brusc ma intereseaza componenta manualelor de istorie din liceu presupun ca paginile dedicate comunismului nu semnaleaza existenta unui experiment cum a fost cel de la Pitesti. Noroc cu revistele, ca altfel muream prost. Mi-e greu sa cred ca tot ce am citit e o exagerare, ce s-a petrecut acolo e o nebunie si totusi s-a petrecut in realitate!


Graalul este ceea ce va pune capat acestui razboi printr-o victorie de partea binelui, spuse Cavalerul Albastru. Prin urmare, se intelege ca trebuie sa fie un fel de arma, o superarma daca vreti, cu care ne putem pedepsi si neutraliza dusmanii.
Dar ce fel de arma ar fi asta?, intreba Sir Roger.
O bomba, cred
Cobalt , spuse Cavalerul Albastru. Am citit despre asta si cred ca solutia este cobaltul. Eu, unul, am o slabiciune pentru cobalt. Stiti, e albastru.


Regele lui Donald Barthelme nu are nicio legatura cu Experimentul Pitesti; am ales carti” title=”cartea”>cartea pentru ca mi-a placut, iar pasajele respective sunt preferatele mele.

In privinta reeducarii m-am lamurit, sper ca o sa cautati pe Google fenomenul Pitesti; informatiile folosite in acest text le-am preluat de la prima adresa gasita la cautare, din pacate daca pun link, nu functioneaza. Ma indoiesc ca o sa starneasca comentarii, dar sper ca o sa starneasca interes. Ca de nostalgici dupa vechiul regim, m-am saturat!
 

Ca la carte…

duminică, ianuarie 6th, 2008
Daca imi permiteti, de ce vi se spune Cavalerul Albastru?
Se spune ca sunt melancolic.
Din ce motiv?
Doar temperamentul meu, presupun. Dintotdeauna am fost
putin melancolic, chiar si in copilarie. Imi petreceam mult timp cu nasul in perna, ca sa zic asa. Totul s-a inrautatit dupa ce am crescut. Am si publicat o carte. Se numea Despre imposibilitatea paradisului.
Despre ce era vorba?
Sustineam ca ideea unui paradis anterior, care a fost pierdut dar ar putea fi recuperat fie in lumea aceasta, fie in cealalta, era contrazisa de experienta mea.
Experienta personala.
Da.

Esquire , o revista din care deprind stiinta de a fi barbat, imi face cunoscut prin intermediul unui articol aparut in numarul din decembrie, un experiment de reeducare . Detinuti politici (elevi si studenti) au fost reeducati prin tortura la inchisoarea din Pitesti in perioada 1949-1952.
Si ce-i cu asta? Am auzit de inchisorile comuniste, stiu ca se mai primea bataie, ca unul sau altul te turna, ca ai turnat si tu pentru ca asa au stat lucrurile in comunism. Stiu toate astea si sincer nu ma mira.

Si atunci de ce nu-mi da pace articolul, de ce ma face sa dau search pe Google si sa gasesc un site (de fapt mai multe) cu informatii despre ceea ce a insemnat Fenomenul Pitesti? Citesc rand pe rand descrierea inchisorii, reeducarii, torturii, citesc cele trei articole pe care le gasesc pe site, citesc fragmente din patru carti care surprind fenomenul cu alte cuvinte il aprofundez ca la carte.

Pe final ma opresc la victime (la cele decedate) Pintilie Ioana fost batut in cap pana cand a inebunit. In aceasta stare a inceput sa ii injure pe reeducati in romana si franceza, alternand injuraturile cu hohote de ras. Fiind convinsi ca detinutul simuleaza nebunia, reeducatii au continuat sa-l bata pana cand n-a mai miscat.

Nu ma intereseaza vinovatii, motivatia lor, regimul comunist, dar brusc ma intereseaza componenta manualelor de istorie din liceu presupun ca paginile dedicate comunismului nu semnaleaza existenta unui experiment cum a fost cel de la Pitesti. Noroc cu revistele, ca altfel muream prost. Mi-e greu sa cred ca tot ce am citit e o exagerare, ce s-a petrecut acolo e o nebunie si totusi s-a petrecut in realitate!


Graalul este ceea ce va pune capat acestui razboi printr-o victorie de partea binelui, spuse Cavalerul Albastru. Prin urmare, se intelege ca trebuie sa fie un fel de arma, o superarma daca vreti, cu care ne putem pedepsi si neutraliza dusmanii.
Dar ce fel de arma ar fi asta?, intreba Sir Roger.
O bomba, cred
Cobalt , spuse Cavalerul Albastru. Am citit despre asta si cred ca solutia este cobaltul. Eu, unul, am o slabiciune pentru cobalt. Stiti, e albastru.


Regele lui Donald Barthelme nu are nicio legatura cu Experimentul Pitesti; am ales carti” title=”cartea”>cartea pentru ca mi-a placut, iar pasajele respective sunt preferatele mele.

In privinta reeducarii m-am lamurit, sper ca o sa cautati pe Google fenomenul Pitesti; informatiile folosite in acest text le-am preluat de la prima adresa gasita la cautare, din pacate daca pun link, nu functioneaza. Ma indoiesc ca o sa starneasca comentarii, dar sper ca o sa starneasca interes. Ca de nostalgici dupa vechiul regim, m-am saturat!
 

Femeile apreciaza sufletul barbatilor?

vineri, decembrie 14th, 2007
Femeile apreciaza sufletul barbatilor, modul in care acestia se comporta cu ele, iar barbatii apreciaza cel mai mult cum arata femeile.

Afirmatia nu-mi apartine, am scos-o din context ca sa o dezbat pe blog, dar va sugerez sa va urmati intuitia si sa cititi si sursa de inspiratie.

E adevarat ca barbatii apreciaza cel mai mult cum arata femeile si asta chiar si la o anumita varsta, destul de matura dupa standardele multora dintre voi. Poti sa-i condamni pentru un fleac?

(Dar pentru ca le plac mai multe femei frumoase in acelasi timp? - ghicesc un gand din public si-i spun ca nu ma intereseaza raspunsul, dar poti sa scrii despre asta pe blogul tau!)

E adevarat ca femeile apreciaza sufletul barbatilor si modul in care acestia se comporta cu ele, dar nu e adevarat ca asta apreciaza ele cel mai mult la prima vedere!

Fara indoiala, la prima vedere lucrurile se petrec la fel si pentru femei si pentru barbati. Mai mult decat atat cred ca prima vedere a barbatilor e mai indulgenta!

Nu discut despre ceea ce se intampla pe termen lung ca sa ajungi la asa ceva trebuie sa treci de primul hop si femeile se pricep la fel de bine ca si barbatii sa scaneze prada. Sa-i spunem selectie naturala, adevarul este ca si femeile resping barbatii pentru ca nu sunt atrase fizic de ei.

 
Faptul ca ulterior, tu, inteligent, amuzant, nefumator, titrat (Stai! Ultimele doua sunt din alt film) o cuceresti cu perseverenta, nu schimba cu nimic inceputul, cand nu erai suficient de inalt (recunoaste ca ai fost un Neghinita imbracat fara stil – pana ai cunoscut-o!) si aveai o freza jalnica (un fel de Cartarescu, dar fara sa poti dovedi cu argumente solide ca esti orbitor).  


Si femeile se uita dupa barbati pe strada, doar ca o fac mult mai subtil.
Ele nu accelereaza pe langa un barbat si nu se intorc  ca sa vada cum arata din fata pentru ca pe ele nu le sperie fraza din spate liceu, din fata muzeu.

Dar de uitat, se uita, pentru ca prima impresie conteaza; pana la frumusetea interioara, avem de dezgolit frumusetea exterioara , nu-i asa?

 

Ce credeti despre cele spuse la inceputul comentariului? Gura pacatosului adevar graieste (femeile apreciaza sufletul barbatilor) sau atata naivitate ma emotioneaza (femeile apreciaza aspectul fizic)? In care parte inclinam balanta?
 
.

Ma gandesc ca frumusetea exterioara e necesara, dar nu si suficienta, pentru ca mai devreme sau mai tarziu intervin cuvintele si nu sunt mereu cele potrivite(E crud, nu?!)
 
if only i had thought of the right words
i could have hold on to your heart
if only i’d thought of the right words
i wouldn’t be breaking apart

there was nothing in the world that i ever wanted more
than to feel you deep in my heart
there was nothing in the world that i ever wanted more
than to never feel the breaking apart

Versurile de mai sus apartin celor de la The Cure Pictures of You (fuga pe youtube!!!). Ii ascult cu mare placeresi n-am inima albastra; se prea poate insa sa fiu verdecrud!

 

 

 

 

Femeile apreciaza sufletul barbatilor?

vineri, decembrie 14th, 2007
Femeile apreciaza sufletul barbatilor, modul in care acestia se comporta cu ele, iar barbatii apreciaza cel mai mult cum arata femeile.

Afirmatia nu-mi apartine, am scos-o din context ca sa o dezbat pe blog, dar va sugerez sa va urmati intuitia si sa cititi si sursa de inspiratie.

E adevarat ca barbatii apreciaza cel mai mult cum arata femeile si asta chiar si la o anumita varsta, destul de matura dupa standardele multora dintre voi. Poti sa-i condamni pentru un fleac?

(Dar pentru ca le plac mai multe femei frumoase in acelasi timp? - ghicesc un gand din public si-i spun ca nu ma intereseaza raspunsul, dar poti sa scrii despre asta pe blogul tau!)

E adevarat ca femeile apreciaza sufletul barbatilor si modul in care acestia se comporta cu ele, dar nu e adevarat ca asta apreciaza ele cel mai mult la prima vedere!

Fara indoiala, la prima vedere lucrurile se petrec la fel si pentru femei si pentru barbati. Mai mult decat atat cred ca prima vedere a barbatilor e mai indulgenta!

Nu discut despre ceea ce se intampla pe termen lung ca sa ajungi la asa ceva trebuie sa treci de primul hop si femeile se pricep la fel de bine ca si barbatii sa scaneze prada. Sa-i spunem selectie naturala, adevarul este ca si femeile resping barbatii pentru ca nu sunt atrase fizic de ei.

 
Faptul ca ulterior, tu, inteligent, amuzant, nefumator, titrat (Stai! Ultimele doua sunt din alt film) o cuceresti cu perseverenta, nu schimba cu nimic inceputul, cand nu erai suficient de inalt (recunoaste ca ai fost un Neghinita imbracat fara stil – pana ai cunoscut-o!) si aveai o freza jalnica (un fel de Cartarescu, dar fara sa poti dovedi cu argumente solide ca esti orbitor).  


Si femeile se uita dupa barbati pe strada, doar ca o fac mult mai subtil.
Ele nu accelereaza pe langa un barbat si nu se intorc  ca sa vada cum arata din fata pentru ca pe ele nu le sperie fraza din spate liceu, din fata muzeu.

Dar de uitat, se uita, pentru ca prima impresie conteaza; pana la frumusetea interioara, avem de dezgolit frumusetea exterioara , nu-i asa?

 

Ce credeti despre cele spuse la inceputul comentariului? Gura pacatosului adevar graieste (femeile apreciaza sufletul barbatilor) sau atata naivitate ma emotioneaza (femeile apreciaza aspectul fizic)? In care parte inclinam balanta?
 
.

Ma gandesc ca frumusetea exterioara e necesara, dar nu si suficienta, pentru ca mai devreme sau mai tarziu intervin cuvintele si nu sunt mereu cele potrivite(E crud, nu?!)
 
if only i had thought of the right words
i could have hold on to your heart
if only i’d thought of the right words
i wouldn’t be breaking apart

there was nothing in the world that i ever wanted more
than to feel you deep in my heart
there was nothing in the world that i ever wanted more
than to never feel the breaking apart

Versurile de mai sus apartin celor de la The Cure Pictures of You (fuga pe youtube!!!). Ii ascult cu mare placeresi n-am inima albastra; se prea poate insa sa fiu verdecrud!

 

 

 

 

Da’ ratingul? Dincolo era mai mare…

joi, noiembrie 29th, 2007
Imaginati-va un tanar indreptandu-se spre un eveniment de mai   putin de treizeci de  secunde – pierderea mainii stangi.

Avea toate trasaturile unei persoane care s-ar obisnui cu aceasta situatie – pierderea unei maini – profitand de limitele pe care aceasta le impunea. Toti cei care-l cunosteau il catalogau drept un individ care se va multumi pana la urma cu o singura mana.

In plus, era ziarist de televiziune. Pentru ceea ce facea, nu era de ajuns o singura mana?

Canalul lui de stiri, care, din cauza inclinatiei sale spre catastrofic, era denumit de snobii din elita mass-media "canalul nenorocirilor", il trimisese la un circ indian din Gujarat.
 

Un jaguar a reusit sa scape din cusca  in care era tinut la Gradina Zoologica din Capitala   si a omorat un caine vagabond, potrivit NewsIn.


Se pare ca animalul a slabit plasa de metal din jurul custii, pana in momentul in care a reusit sa o rupa.


Zeci de vizitatori au fost evacuati in regim de urgenta  de lucratorii gradinii zoologice, care au anuntat  medicul veterinar si tehnicienii. Acestia au tranchilizat jaguarul,  dar nu au reusit sa-l imobilizeze.


Lucratorii gradinii zoologice au incercat sa prinda animalul  cu ajutorul croselor, chiar in momentul in care acesta  incerca sa sara gardul gradinii zoologice. In urma procedeului, animalul a murit.

Cand leii incepura sa raga, cameramanul ii lua in vizor si Patrick Wallingford – detectand un moment de spontaneitate autentica – intinse microfonul pana in cusca. Se alese cu o bomba mai teribila decat si-ar fi dorit.

O laba tasni din cusca; o gheara insfaca incheietura mainii stangi a lui Wallingford. Acesta scapa microfonul. In mai putin de doua secunde, bratul lui stang, pana la cot, fusese tras in cusca. Umarul stang se busii de gratii; mana stanga, inclusiv cativa centimetri de deasupra incheieturii, ajunse in gura leului .

In vacarmul care urma, ceilalti doi lei se batura cu primul pentru mana lui Patrick si incheietura ei. Imblanzitorul de lei, care nu se indeparta niciodata de langa animale, interveni si ii pocni peste fata cu o lopata.

Ce legatura este intre uciderea jaguarului de catre angajatii de la Zoo Bucuresti si "A patra mana", romanul lui John Irving? Patania autohtona mi-a adus aminte de cartea asta pe care am citit-o cred acum un an.

Ce reactii a starnit uciderea animalului? Previzibile: bietul de el, criminalii si alte asemenea – le gasiti pe www.ziare.com de unde am preluat si eu stirea. Oamenii sunt indignati – cum e posibil ca animalele sa fie tinute in custi din care pot evada oricand, cum e posibil sa fie infometate sau sa fie agresate de vizitatori?!

Cum se face ca ancheta deschisa in cazul elefantului ucis cu ceva timp in urma tot la Zoo Bucuresti nu a stabilit niciun vinovat, iar directoarea mai e in functie?
 

Eu am o alta intrebare – daca stirile fac rating de ce nu schimba nimic la nivel de mentalitate? In mod clar uciderea unui animal intr-o gradina zoologica are impact, aduce rating, dar pedepsirea vinovatilor sau nepedepsirea lor nu prezinta niciun interes? A cata putere in stat e presa?

La vremea accidentului, Patrick urca treapta dupa treapta in lumea televiziunii. Lucrase la doua dintre cele trei canale importante, unde se plansese in repetate randuri de influenta negativa a cotei de audienta asupra stirilor.

Ca sa o spunem pe sleau, Patrick considera ca evaluarile financiare facute de canale pentru departamentele lor de stiri omorau stirile. De ce ar aduce emisiunile de stiri la fel de multi bani ca emisiunile de divertisment?

Ce se intampla la Hollywood nu sunt stiri; nici ce se intampla in campionatul mondial de fotbal. Stirile (cele adevarate, adica reportajele amanuntite) n-ar trebui sa concureze la cota de audienta cu comediile sau cu asa-numitele drame.

Patrick a facut miscarea pe care o facusera si alti ziaristi de televiziune. S-a dus sa lucreze pentru un canal de stiri; nu era un canal foarte bun, dar cel putin transmitea douazeci si patru de ore pe zi numai stiri internationale.

Era atat de naiv incat sa creada ca un canal de stiri nu statea cu ochii pe cota de audienta? De fapt, canalul international era topit dupa cotele de audienta realizate la fiecare minut.
 
 
Daca stirile fac rating de ce nu schimba nimic la nivel de mentalitate?  Cine risca un raspuns?
 

Totul se petrece in capul meu…

sâmbătă, noiembrie 24th, 2007

Am capul plin de ganduri, unele mai noi, altele mai vechi, unele ma sacaie, altele sunt doar franturi de ganduri, cert e ca toate sunt instalate confortabil in mintea mea (ma doare mintea!)…

Bine, eu traiesc mai mult in viitor, corect era sa scriu ca am capul  plin de planuri, dar nu sunt marete asa ca raman la prima varianta.

Amintirile ma chinuiesc vorba cantecului, dar oare cum e sa traiesti fara amintiri?!

Am cat e ziua (de lucru) de lunga o mie de treburi de facut, le prefer pe cele care au bunul simt sa apara din senin, macar nu am obligatia sa le tin minte. In trecut operam cu agenda, dar am renuntat de ceva vreme la acest obicei.

In prezent functionez pe baza de biletele si pix rosu – asta inseamna "urgent" (toate biletelele sunt  scrise cu pix rosu, trebuie sa-i amintesc Oanei de la Aprovizionare sa-mi cumpere unul cu pasta albastra).

Mai sunt si cele scrise cu rosu si subliniate cu markerul – astea inseamna "de terminat ieri". Si mai este si telefonul de amenintare, prin intermediul caruia mi se reaminteste ca mai am de facut inca ceva.

Si mai sunt si sefii care ma anunta intr-o discutie amicala ca ma apreciaza pentru ca "tu nu uiti niciodata nimic" (feel no pressure) – de fapt am invatat sa nu uit prea multe; am descoperit ca daca uit eu, nu uita ei si chiar daca recunosc greseala tot sunt doar pe jumatate iertat – plus de asta mi-e frica de pedepse, cele corporale parca sunt mai blande decat cele corporate

Si mai e si lumea din jurul meu care e impresionata de capacitatea mea de a retine o groaza de detalii. Smecherie invatata la scoala, de nevoie: ca sa trec totusi clasa, trebuia sa mai deschid o carte, sa mai fac o tema si era mai usor daca asociam o informatie cu ceva familiar.

Cu memoria afectiva stau bine, atat de bine ca da in clocot. Am certitudinea ca nu sunt singurul care isi doreste sa mai si uite. Sa uit ca m-am certat  cu X si sa scap de justificarile care duc la impacare, sa uit ca Y e vecina mea si atunci pot sa trec linistit pe langa ea dimineata fara sa o salut – maruntisuri din astea care se rezolva prin dialog, astea ma seaca…
 

Ce treaba brusca am cu gandurile? Mai nimic, doar ca am deliberat, cel mai interesant articol din numarul de noiembrie al National Geographic este cel despre cum functioneaza creierul – "Secretele memoriei".

Printre altele este mentionata si boala Alzheimer si efectele ei asupra celor care nu uita, dar sunt uitati.
Articolul e de fapt despre uitare – si nu e chiar cel mai bun lucru care ti se poate intampla.
 
Ai mei au o prietena de familie a carei mama sufera de Alzheimer. Nu-si mai recunoaste fiica, o intreaba in fiecare dimineata cine e. Poarta in fiecare zi acelasi dialog. E dureros sa pierzi pe cineva in felul asta. Sa iti aduci aminte atatea lucruri traite impreuna si sa stii ca cel din fata ta nu o sa si le mai aminteasca niciodata si ca tu esti un strain.


Mi-am dorit de atatea ori sa uit, nu mai e cazul
. Sper sa nu uit niciodata oamenii care-mi sunt apropiati. Sa-mi amintesc certurile, sa-mi amintesc impacarile, sa-mi amintesc tot ce are legatura cu noi!


Asa ca imi antrenez memoria
– nu joc sah ca nu-mi place sa pierd, dar scriu biletele la greu! Si nu numai biletele…si nu uit si sunt atent la detalii…Las firimituri de turta dulce pe jos, trag linii cu creta pe pereti, scrijelesc copacii (sa vina Protectia Mediului ), dar tot gasesc drumul spre casa!


Voi cum procedati?

 

Scoate limba!

joi, noiembrie 22nd, 2007
Hai cu mine la munte, vreau sa ma ninga vesel alaturi de-un barbat frumos.
…fata cazuse, daramata, in somn. Baiatul ramase treaz. Lung, subtire , blond – sta in picioare la fereastra, privind ninsoarea.

Ii promise o buturuga de trandafir salbatic.
- Le pastrez in magazie numai pentru indragostiti. Lemnul de trandafir sporeste vraja si cheama zodia norocului.

Iubito, astazi facem prajituri
Cu patru straturi. Primul este patul
Al doilea cearceaful, preacuratul.
Al treilea chiar tu, plina de nuri.
Si-al patrulea eu nsumi, vinovatul
Ca astazi facem iarasi prajituri!

- Deocamdata, eu si domnisoara suntem doar prieteni.
- Atunci v-aduc o buturuga de mar.
- Ca sa fim drepti, noi doi traim ceea ce se numeste o camaraderie sexuala.
- Dumnezeule! frumoasa gaselnita. Pai atunci va trebuie niste busteni de brad si cateva crengi de cetina. Pe-astea le-arunci in foc cand creste flacara.
- As mai vrea si doua cesti cu ceai de iasomie.
- Floarea neastamparului. Doriti si un urs mormaind sub fereastra?
- Nu. As prefera urlet de lupi.

daca iei o portocala
si-o dezbraci in pielea goala
ca sa-i vezi miezul adanc
peste care ingeri plang
cu capsune -n loc de ochi
si aripi de foi de plopi
se intampla sa uiti totul…

Pentru ca se bat unii sa demonstreze (pe la emisiuni TV ) cat de vulgara e limba romana  si ca nu exista literatura erotica de calitate (literatura romana!) si ca nu poti vorbi de erotism  pe romaneste ca iese prea obscena fraza sau rima,  supun atentiei cititorului un post (in post!) si-l rog sa scoata limba la lume!

Se pricep la asta Fanus Neagu cu "Lupul sub fereastra"  si Emil Brumaru cu "Descrierea amanuntita a pozitiei culinare" si "Amnezie".

(cu greu am rezistat tentatiei de a prinde in medley si "Sonet XXVI")

Pai nu e dulce si frumoasa limba ce-o vorbim?! Trasa, scoasa, bagata, pusa in fraze – ce vina are ea, limba romana, ca-i o comoara in adancuri infundata?

Intreb si eu naiv – nu cumva e vina celui ce o foloseste  (practica ne omoara, nu-i asa?)…


Cititorule cand iubesti vorbesti cenzurat? Cu gura aia spurcata?!… 

Administratia Publica va invita sa o…

duminică, octombrie 14th, 2007
Da, pentru ca raspund si eu la provocari cu viteza unui functionar in pauza de cafeluta, pentru ca mai trag cu ochiul la blogurile altora sa vad ce se intampla la Ghiseu
 
…pentru ca ma tine mereu in priza o sirena
 
pentru ca ma preocupa ca pe orice cetatean eficientizarea sistemului in general si a administratiei publice in special, din cauza tuturor acestor motive, o scurtez prin lanul de grau, nu-mi mai pierd timpul cu leapsa si afirm ca singura imbunatatire ce trebuie adusa este un strop de amabilitate, drept pentru care exemplific mai jos:
 
"Stimate domn Tchegipan,
 
Ca raspuns la adresa dumneavoastra nr 323/12.10.2007 cu privire la propunerile de eficientizare a administratiei publice, va comunicam urmatoarele:

1. Adresa dumneavoastra a fost depusa eronat  la Ghiseul 2 – "Persoane fizice".
2. Adresa dumneavoastra trebuia depusa la Ghiseul 4 – "Persoane fizice straine".
3. Adresa dumneavoastra trebuia insotita de  o cerere tip, copie dupa buletin, copie dupa certificatul de nastere.
4. Anexele de mai sus se vor depune in copie  si la Ghiseul 6 – "Anexe la adrese PF straine".
5. Avand in vedere originile dumneavoastra amerindiene este necesara o declaratie pe proprie raspundere in care sa specificati ca Tchegipan  este numele dumneavoastra si nu masina proprietate personala.
6. In cazul in care este vorba despre autoturism, trebuie sa depuneti la Ghiseul 8 o copie dupa contractul de vanzare-cumparare si o copie dupa carnetul de conducere.
7. In cazul in care autoturismul nu este al dumneavoastra, trebuie sa  depuneti la Ghiseul 11 – " Furturi declarate" o dovada (se completeaza pe loc o cerere tip in sase exemplare) ca nu sunteti dumneavoastra conducatorul autoturismului.
8. Pentru a evita intarzierile in solutionarea doleantelor Dvs., trebuie sa depuneti si cazierul la Ghiseul 12 – "Furturi declarate cu alti autori".
9. Daca masina este furata si stiti ca este furata, va rugam sa completati, la Ghiseul 14 – "Martori furturi declarate", o declaratie (formular tipizat, 4 exemplare) prin care sa furnizati detalii  in legatura cu autorul furtului (nu este suficient sa prezentati caseta OTV!).
10. Daca masina nu este furata dar este inregistrata pe firma, va rugam sa va adresati colegilor de la Ghiseul 1 – " Persoane juridice ".
11. Colegii de la Ghiseul 1 va vor indruma spre colegii de la Ghiseul 3 – "Persoane juridice straine", iar acestia la randul lor va vor indruma din nou spre colegii de la Ghiseul 1 – "Persoane juridice", in cazul in care firma are ca administrator o persoana fizica romana.
12. De la Ghiseul 1, in cazul in care inca mai este vorba despre autoturism, o sa fiti indrumat la Ghiseul 5 – "Autoturisme persoane juridice".
13. Daca Tchegipan este totusi numele dumneavoastra si nu autoturismul proprietate personala, va rugam sa ne comunicati si prenumele dumneavoastra.
14. Din pacate nu este suficient buletinul anexat in copie si depus la Ghiseul 6; este nevoie sa completati corect si complet toate adresele, cererile si formularele tipizate puse la dispozitia Dvs. la Ghiseul 15 – "Informatii".
15. In cazul in care nu completati corect documentele, nu anexati toate copiile solicitate, nu depuneti actele la ghiseul desemnat prin hotarare interna sau uitati motivul pentru care sunteti prezent in sala, solicitarile Dvs. nu vor putea fi solutionate adecvat.
16. Este necesar sa completati o declaratie pe proprie raspundere (formular tip, autocopiant, 15 exemplare) prin care sa specificati ca intelegeti si va asumati riscurile prevazute la punctul 15.
17. Incepand cu 13.10.2007 Administratia Publica isi suspenda programul pe timp nelimitat din cauza codului galben.
18. In aceasta perioada cererile Dvs. pot fi depuse la Ghiseul 24 – "Adrese in curs de solutionare".
19. Daca doriti ca adresa Dvs. sa fie solutionata urgent, va rugam sa anexati un timbru fiscal de 2 lei si un plic autoadresat.
20. In speranta ca sunteti nerabdator sa ne adresati doleantele Dvs., va asiguram ca suntem aici ca sa va servim eficient, rapid si va uram succes in societate.

 
Va multumim anticipat.
 
Administratia Publica
Ghiseul 13  – "Solutionari adrese depuse eronat" "
 
 
Doi in unu pe final de weekend, nu la fel de bine punctat ca dl Tupu, dar sper sa ma apreciezi Ariel pentru numele amerindian (ce jeep!) cu nuante materialiste. La Administratia Publica nu se circula pe jos…

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X